Cum te poate ajuta un avocat drept administrativ sa contesti o amenda de circulatie?

Exista numeroase situatii in care o persoana se poate considera nedreptatita atunci cand primeste o amenda de circulatie legata de circulatia pe drumurile publice. Fie ca apreciaza ca nu a savarsit contraventia sanctionata cu amenda, fie ca apreciaza ca amenda de circulatie are o valoare disproportionata fata de gravitatea abaterii de la regulile de circulatie, fie ca agentul constatator a avut un comportament abuziv, oricine se poate afla in situatia de a contesta o amenda de circulatie.

Apeland la serviciile unui avocat drept administrativ, persoana se va asigura ca va depune contestatia si actele doveditoare in termenii si conditiile cerute de lege si ca drepturile sale vor fi reprezentate corespunzator in instanta.

Care sunt etapele pe care trebuie sa le urmezi in contestarea unei amenzi rutiere?

Potrivit prevederilor de drept administrativ în vigoare, contestarea unei amenzi este de fapt contestarea procesului verbal de constatare a contraventie, incheiat de agentul de circulatie. Exista un termen impus de lege pentru depunerea contestatiei la instanta de judecata si acesta este de 15 zile de la data la care procesul verbal este inmanat contravenientului sau de la data la care a fost comunicat, atunci cand persoana primeste amenda de circulatie prin posta.

Persoana care se considera vatamata in drepturile sale de acte de drept administrativ, in speta de sanctiunea primita si cuprinsa in procesul verbal, va depune o plangere la instanta de judecata competenta. Prin Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, se ofera contravenientului posibilitatea de a alege judecatoria caruia se va adresa.

Asadar, plangerea se depune fie la judecatoria in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia ori la judecatoria in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau sediul contravenientul. Un astfel de proces de drept administrativ se judeca mai repede decat alte cauze, iar judecatorul va fixa un termen care sa nu depaseasca 30 de zile de la data depunerii plangerii.

Cererea de contestare sau plangerea va fi insotita de urmatoarele acte: copia procesului verbal de constatare a contraventiei si o copie dupa actul de identitate al contravenientului.
Din momentul depunerii plangerii la instanta si pana la data solutionarii cauzei, executarea amenzii de circulatie se suspenda si persoana nu poate fi obligata sa plateasca.

Pentru siguranta, in cazul in care instanta nu ii da dreptate, se recomanda plata amenzii in termenul de 15 zile de la primire sau comunicare, pentru a beneficia de avantajul de a plati doar jumatate din minimul prevazut de lege. Daca hotararea instantei este favorabila reclamantului, suma platita va putea fi recuperata ulterior.

Multe dintre plangeri se solutioneaza in favoarea reclamantilor pentru motivul ca procesul verbal de constatare a contraventiei a fost incheiat in mod necorespunzator si este lovit astfel de nulitate. Iata ce trebuie sa contina un proces verbal de constatare, potrivit art. 16, al. 1 din OG 2/2001:

• data si locul unde este incheiat;
• numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator;
• numele, prenumele, domiciliul si codul numeric personal ale contravenientului;
• descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea imprejurarilor care pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
• indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sancționeaza contraventia;
• indicarea societății de asigurari, in situația in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie;
• posibilitatea achitarii, in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii procesului-verbal, a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ;
• termenul de exercitare a caii de atac si instanta la care se depune plangerea.

Se declara nul orice proces verbal din care lipsesc numele si prenumele agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, codul numeric personal, mentionarea faptei savarsite, a datei comiterii acesteia sau semnatura agentului constatator (art. 17 din OG 2/2001).

Daca pe procesul verbal de constatare lipseste semnatura contravenientului, fie ca acesta a refuzat sa semneze, fie ca a primit ulterior amenda de circulatie, actul constatator trebuie sa fie contrasemnat de un martor. Calitatea de martor nu poate fi intrunita de un alt politist, chiar daca a asistat la contraventie.

Daca nu este vorba despre un viciu in incheierea procesului verbal de constatare a contraventiei, instanta va cita la termenul stabilit persoana care a depus plangerea, organul constatator al contraventiei si care a aplicat sanctiunea, martorul care a contrasemnat in procesul-verbal sau in plangere, precum si orice alta persoana care are legatura cu cauza si este in masura sa ofere informatii care pot contribui la solutionarea acesteia.

In judecarea cauzei, avocatul poate invoca in sustinerea argumentelor clientului sau unul sau mai multe dintre urmatoarele acte normative: OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, Codul de procedura civila, Codul de procedura fiscala, OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Un avocat drept administrativ poate ataca hotararea instantei de fond

Daca persoana nu este multumita de hotararea instantei de judecata si daca aceasta nu a anulat amenda de circulatie, iar presupusul contravenient se considera in continuare nedreptatit, legea prevede ca hotararea se poate ataca prin apel.

Apelul este de competenta sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului. In materia atacarii deciziei instantei pentru constestarea amenzilor de circulatie, potrivit OG 2/2001, motivarea apelului nu este obligatorie. De asemenea, motivele de apel pot fi mentionate si oral in fata instantei. In mod corespunzator cu plangerea in prima instanta, apelul suspenda executarea hotararii pana la data pronuntarii sentintei.

Daca tribunalul admite apelul, hotararea judecatoriei este respinsa, iar amenda de circulatie este astfel anulata definitiv. Totodata, si respingerea apelului este tot o hotarare definitiva, apelul fiind cale unica de atac in acest tip de spete.

Amenzile de circulatie atribuite pe motive neintemeiate nu trebuie platite doar in virtutea faptului ca au fost primite de presupusul contravenient, ci trebuie atacate la instantele de judecata competente, pentru ca persoana sa nu fie vatamata intr-un drept al sau.

Cu ajutorul unui avocat, actiunile de drept administrativ pot rezolva diversele probleme ale persoanelor vatamate intr-un drept sau interes legitim de actele autoritatilor statului.

Cum te poate ajuta un avocat dreptul familiei cand sotul/sotia nu e de acord cu divortul

Intrucat casatoria este o uniune liber consimtita, incheiata de comun acord, firesc si ideal ar fi fost ca si divortul sa presupuna desfacerea ei in aceleasi conditii, prin acordul sotilor. Din pacate, realitatea contrazice situatia ideala, iar divortul este in majoritatea cazurilor o adevarata batalie a orgoliilor, a sentimentelor ranite, care presupune tensiuni si lupte patrimoniale si pentru incredintarea copiilor.

Iar cand sotul sau sotia nu este de acord cu divortul, lucrurile se pot complica si mai mult. Aceasta situatie nu presupune insa si imposibilitatea divortului, iar un avocat dreptul familiei poate scoate persoana din impas, indicand cele mai adecvate mijloace juridice pentru rezolvarea problemelor si solutionarea rationala a cazului, in conditiile legii.

Atunci cand unul dintre soti doreste sa divorteze, iar celalalt nu este de acord, exista solutii legale, intrucat nimeni nu poate fi obligat sa ramana intr-o casnicie. Codul Civil reglementeaza in acest sens divortul la distanta, singurul mijloc in situatia in care sotii nu se pot pune de acord asupra cauzei.

Motivele pentru un divort la distanta

Potrivit art. 373 Cod Civil, exista mai multe situatii care pot fi invocate pentru un divort solicitat de unul dintre soti, cand celalalt nu este de acord:

● Inainte de solicitarea divortului de catre unul dintre soti, cei doi locuiau separat de cel putin 2 ani. In acest caz, divortul ar veni sa certifice o stare de fapt existenta deja, separarea celor doi soti, faptul ca cei doi aveau deja vieti separate.
● Motive intemeiate de divort precum vatamari grave care fac imposibila convietuirea celor doi soti;
● Starea de sanatate a unuia dintre soti duce este de natura sa impiedice continuarea casatoriei.

Divortul pe motiv de separarea in fapt a sotilor

In unele cazuri, frecvente in perioada actuala cand unul dintre soti este plecat la munca in strainatate, sotii nu mai au domiciliul comun si traiesc in fapt vieti separate. Daca separarea s-a produs cu cel putin doi ani inainte de cererea de divort, aceasta poate constitui un motiv intemeiat pentru acordarea divortului in instanta, chiar daca celalalt sot nu este de acord.

Separarea si durata acesteia trebuie dovedite de partea care introduce actiunea de divort. Instanta va verifica temeinicia motivului si va pronunta divortul. In aceasta situatie, culpa legala va fi atribuita sotului care a solicitat divortul si nu sotului care nu mai locuieste in domiciliul conjugal.

Divortul pe motivul starii de sanatate a celuilalt sot

Sotul care solicita divortul trebuie sa dovedeasca prin documente starea de sanatate a celuilalt sot si ca acest motiv afecteaza grav casnicia si raporturile dintre ei. Judecatorul, pe baza documentelor si a faptelor analizate, va decide daca afectiunea de care sufera persoana respectiva este de natura sa faca imposibila continuarea casatoriei, atunci cand unul dintre soti nu este de acord cu divortul. Desfacerea casatoriei se va pronunta in acest caz fara stabilirea culpei unuia dintre soti.

Divortul din motive temeinice si rolul unui avocat dreptul familiei

In situatia aceasta, procesul presupune administrarea de probe pentru demonstrarea motivelor grave care afecteaza casnicia si fac imposibila convietuirea sotilor. Se au in vedere acte, declaratii ale martorilor, certificate medico-legale de vatamare corporala, anumite vicii dovedite ale unuia dintre soti care afecteaza grav relatiile dintre ei si care pot afecta si cresterea si ingrijirea copiilor minori ai cuplului, asa cum prevede dreptul familiei.

In cartea autorului Dan Lupascu, se gasesc exemple, precum si o serie de referinte istorice ample ori de drept comparat, in special in privinta divortului. Hotararea de divort va fi pronuntata daca motivele sunt considerate de instanta intemeiate, iar culpa se poate stabili pentru unul dintre soti sau pentru ambii.

De ce este importanta stabilirea culpei la divort?

Culpa pentru desfacerea casatoriei nu are implicatii grave, chiar daca instanta hotaraste divortul din vina unuia dintre soti sau a ambilor soti. Partajul bunurilor comune si custodia copiilor nu sunt influentate de culpa. Sotul fara vina pentru desfacerea casatoriei poate avea anumite beneficii patrimoniale.

Astfel, in cazul culpei exclusive a unuia dintre soti, se poate invoca de catre sotul nevinovat dreptul la despagubiri (art. 388 Cod civil) si prestatia compensatorie (art. 390-395 Cod civil). Se mai poate acorda beneficiul contractului de inchiriere, dar numai daca alte criterii nu sunt mai importante, precum bunastarea minorilor.

Daca se stabileste o obligatie de intretinere pentru unul dintre soti, daca divortul a fost pronuntat prin culpa exclusiva a celuilalt, obligatia inceteaza la un an de la desfacerea casatoriei.

Partajul bunurilor si custodia copiilor

Partajul bunurilor comune se realizeaza dupa pronuntarea sentintei de divort. Acesta se face doar daca este necesar. Instanta poate respinge o cerere de partaj in care nu exista o masa partajabila, adica nu exista decat bunuri de uz personal. Acestea sunt impartite sotilor asa cum au fost utilizate.

La divortul in care sunt implicati copii minori, instanta trebuie sa decida asupra domiciliului copiilor la unul dintre parinti, precum si programul de vizitare, pensia de intretinere, custodia copilului. Potrivit prevederilor din dreptul familiei, autoritatea parinteasca se exercita asupra copiilor minori de catre ambii parinti, insa custodia se poate acorda doar unuia dintre soti, fiind in acest caz custodie unica.

Motivele unei astfel de decizii pot tine de incapacitatea unuia dintre parinti de a exercita autoritatea parinteasca, precum alcoolismul, o boala psihica, dependenta de narcotice, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, o condamnare penala pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, viol, infractiuni savarsite cu violenta, alte motive de risc pentru copil (art. 36 din Legea nr. 272/2004).

Procedura divortului in absenta unui dintre soti

Practica judiciara a demonstrat ca in ultima perioada au loc tot mai multe procese de divort fara prezenta unuia dintre soti. Acest lucru se explica prin fenomenul migratiei pe motive de loc de munca, multi romani alegand sa lucreze in strainatate, in timp ce sotia sau sotul ramane in tara pentru a avea grija de copiii minori.

De obicei, sotul care lipseste poate comunica prin intermediul unui reprezentant legal, conditiile si dorintele sale cu privire la divort. De asemenea, potrivit recomandarilor Uniunii Europene si reglementarilor nationale, atunci cand unul dintre soti nu este prezent in instanta, pentru urgentarea procedurilor si reducerea costurilor, se poate apela la comunicarea prin mijloace electronice.

Cea mai potrivita procedura pentru romanii din strainatate este medierea, prin care se poate obtine un divort rapid, in conditiile prevederilor legale comunitare referitoare la medierea transfrontaliera in problemele juridice de dreptul familiei. In acest sens, un avocat cu experienta poate deslusi probleme care, pentru persoanele implicate in procedura desfacerii casatoriei, pot parea fara rezolvare.

Concediul de crestere a copilului – tot ce trebuie sa stii de la un avocat dreptul muncii

Concediul de creștere a copilului se poate acorda oricaruia dintre parintii naturali, mama sau tatal, dar si parintilor adoptivi si tutorilor legali, pana ce copilul implineste varsta maxima de 2 ani sau 3 ani, in cazul copilului cu handicap. De indemnizatia lunara de creștere a copilului pot beneficia persoanele care au obtinut venituri impozabile timp de 12 luni in ultimii doi ani anterior datei nasterii copilului sau preluarii tutelei ori adoptiei copilului.

In eventualele litigii cu angajatorul referitoare la concediul de crestere a copilului si indemnizatia aferenta, un avocat dreptul muncii consiliaza clientii si ofera asistenta juridica in instanta in solutionarea cauzei.

Apelul la serviciile unui specialist in dreptul muncii poate fi util, mai ales astazi, in conditiile liberei circulatii pe piata muncii, cand copiii se pot naste in afara granitelor tarii. Pentru a beneficia de concediul de crestere a copilului, parintele care face solicitarea trebuie sa aiba domiciliul sau resedinta legala in Romania, sa locuiasca la aceeasi adresa cu copilul si se ocupe efectiv de cresterea si ingrijirea lui.

Cat dureaza concediul de crestere a copilului?

Concediul de crestere a copilului este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizaţia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 52/2011.

Potrivit actului normativ, concediul de ingrijire a copilului poate avea o durata maxima de pana la 2 ani sau 3 ani, in cazul copilului cu handicap, si are ca termen limita data la care copilul implineste varsta de 2 ani, respectiv 3 ani, pentru copilul cu handicap. Data de inceput a concediului de ingrijire a copilului se calculeaza fie de la nastere, fie de la data incetarii concediului de maternitate.

Cele doua tipuri de concediu nu trebuie confundate, intrucat au o durata si o reglementare diferita. Concediul de maternitate are o durata de maximum 126 de zile si este impartit in concediul prenatal si concediu postnatal.

Concediul de maternitate are ca temei legal Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și se acordă exclusiv mamei naturale. In timp ce concediul prenatal este optiunea mamei in exercitarea unui drept de care beneficiaza incepand cu a saptea luna de sarcina, deci cu aproximativ 63 de zile inainte de nastere, in ceea ce priveste concediul postnatal, acesta trebuie sa aiba minimum 42 de zile din cele 126 ale concediului de maternitate.

Pe perioada concediului de ingrijire a copilului contractul de munca este suspendat, insa intervalul de suspendare este inclus in calculul vechimii in munca a persoanei.

Cum te poate ajuta un avocat dreptul muncii sa calculezi valoarea indemnizatiei de crestere a copilului?

Indemnizatia de crestere a copilului se acorda integral din fonduri de la stat, iar contractul de munca al parintelui aflat in concediu este suspendat, potrivit prevederilor din Codul Muncii si din alte acte normative.

Valoarea indemnizatiei în 2022 este egala cu 85% din media veniturilor nete realizate de parinte in ultimele 12 luni consecutive din ultimii 2 ani anteriori nasterii copilului. In anul 2018 s-a stabilit ca limita minima a indemnizatiei suma de 1.250 lei lunar si plafonul maxim de 8.500 lei lunar, indiferent de veniturile realizate de parinte.

Cei care decid sa se intoarca la serviciu inainte de implinirea varstei de 2 ani, respectiv 3 ani, pentru copilul cu handicap, vor renunta automat la indemnizatia de crestere a copilului. Acestia primesc in schimb, pe langa salariu, un stimulent de insertie, o suma suplimentara acordata de catre stat, in valoare de 650 lei, acordata luna pana la implinirea varstei de 2 ani, respectiv 3 ani, a copilului.

In perioada in care primesc stimulentul de insertie, angajatii nu pot fi concediati de la locul de munca, decat in cazurile exceptionale prevazute de lege, falimentul sau reorganizarea judiciara. Dreptul la munca constituie un drept fundamental al persoanei, iar legislatia in vigoare protejeaza salariati impotriva oricaror abuzuri.

Obtinerea unor venituri suplimentare in timpul concediului de ingrijire a copilului poate avea ca efect suspendarea dreptului la indemnizatie. Exista insa si exceptii de la aceasta regula:

• daca parintele incaseaza diverse sume in baza contractului colectiv sau individual de munca, dar nu pentru activitati desfasurate in perioada concediului de crestere a copilului (cum ar fi regularizari, sume restante primite de la angajator in urma unor hotarari judecatoresti etc.)
• daca parintele primeste indemnizatie pentru functia de consilier local sau judetean pe care o detine ca mandat in timpul concediului de crestere a copilului;
• daca veniturile impozabile realizate nu depasesc de cinci ori valoarea minima a indemnizației, adica sunt mai mici de 6.250 de lei pe an.

Totodată, in cazul in care indemnizatia calculata pentru cel de-al doilea concediu de ingrijire a copilului are o suma mai mica comparativ cu cea incasata in primul, solicitantul este indreptatit sa ceara aceeasi suma ca in concediul precedent. Conditia este ca cererea sa fie depusa la mai putin de un an de la incheierea concediului anterior. Deci al doilea copil ar trebui sa fie conceput la scurt timp dupa nasterea primului, pentru a beneficia de aceasta exceptie prevazuta de lege.

Ce conține dosarul pentru solicitarea indemnizatiei de crestere a copilului?

Dosarul care se va depune pentru a intra in concediul de ingrijire a copilului si a beneficia de indemnizatia aferenta trebuie sa contina urmatoarele acte:

• Cerere-tip pentru acordarea indemnizatiei de crestere a copilului;
• Original si copie dupa actele de identitate al solicitantului si ale celuilalt parinte;
• Original si copie dupa certificatul de nastere al copilului;
• Copie dupa certificatul de casatorie al parintilor copilului;
• Copie dupa livretul de familie;
• Adeverinta eliberata de autoritatile competente sau de catre angajator, dupa caz, din care sa rezulte ca solicitantul a realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit, in ultimele 24 luni anterior datei nasterii copilului si adeverinta din care sa rezulte nivelul lunar al veniturilor;
• Decizia de suspendare a contractului de munca, inregistrata la Inspectoratul Teritorial de Munca – original sau copie conforma cu originalul;
• Declaratia celuilalt parinte ca indeplineste sau nu indeplineste conditiile pentru acordarea indemnizatiei crestere copil;
• Declaratie pe proprie raspundere (in situatia in care tatal este cel care doreste sa beneficieze de concediul de crestere a copilului), din care sa reiasa daca mama a beneficiat sau nu de concedii medicale pentru nou-nascut;
• Adeverinta de la angajator din care sa reiasa prima si ultima zi de concediu de maternitate;
• Adeverință de la angajator din care sa reiasa data implinirii celor 42 de zile reprezentand concediul de lauzie si prima zi de concediu de cresterea a copilului.
• Extras de cont bancar pe numele beneficiarului, pentru optiunea de virare a indemnizatiei in cont bancar;
• Dosar cu sina.

Institutia la care se depune dosarul pentru indemnizația de creștere a copilului este Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie Sociala din localitatea de domiciliu. Raspunsul va surveni in termen de maximum 20 de zile lucratoare de la depunerea dosarului. Prima indemnizatie va intra in contul solicitantului la circa doua luni dupa depunerea dosarului.

Dosarul se va depune cu maximum 30 de zile inainte de intrarea in concediul de crestere a copilului sau in cel mult 60 de zile lucratoare de la data nasterii copilului ori de la incetarea concediului de maternitate.

Orice persoana care este vatamata intr-un drept al sau la locul de munca, in legatura cu obtinerea concediului de crestere a copilului si a indemnizatiei aferente, daca este concediata in termenul in care legea prevede clar ca angajatorul este obligat sa ii asigure postul se poate adresa unui avocat specializat in dreptul muncii, pentru apararea drepturilor sale izvorate din raporturile de munca.

Masurile educative neprivative si privative de libertate prevazute de Codul Penal in cazul minorilor

Dispozitiile din legislatia de Drept Penal prevad un regim special pentru minorii care au comis fapte penale. Aceasta abordare este justificata prin faptul ca, desi au capacitati fizice si intelectuale care le permite sa infaptuiasca fapte prevăzute de legea penală, nu actioneaza si nu se comporta in anumite imprejurari cu discernamant.

Potrivit DEX, a avea discernamant presupune a avea “facultatea de a discerne, de a patrunde, de a judeca si de a aprecia lucrurile la justa lor valoare”. Pe de alta parte, potrivit Art. 1205, alin. 1, din Noul Cod Civil – „Este anulabil contractul incheiat de o persoana care, la momentul incheierii acestuia, se afla, fie şi numai vremelnic, intr-o stare care o punea în neputinţă de a-si da seama de urmarile faptei sale”. Din articolul de lege se intelege ca discernamantul este o stare care pune anumite persoane in neputinta de a realiza urmarile faptelor lor.

La minori, asadar, persoane cu varste de pana in 18 ani, se intelege ca au un discernamant in formare, prin urmare, starea psihica nu le permite sa constientizeze urmarile faptelor pe care le fac – sau exista posibilitatea de a realiza urmările doar anumitor fapte, in functie de imprejurari.

Psihologic vorbind, pana la varsta majoratului, discernamantul este viciat de varsta frageda, putand sa se aiba in vedere lipsa dezvoltarii pshihice si morale complete sau chiar lipsa de experienta de viata. In plus, se mai pot avea in vedere modul de viata din timpul copilariei, evenimentele care au influentat minorul de-a lungul vietii sale etc.

Cadrul de Drept Penal si condiții care conditioneaza raspunderea penala in cazul minorilor

Limitele raspunderii penale a minorilor sunt stipulate in Art. 113, Codul Penal, astfel:

„(1) Minorul care nu a împlinit varsta de 14 ani nu raspunde penal.

(2) Minorul care are varsta între 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant.

(3) Minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal potrivit legii.”

Prin urmare, legiuitorul stabileste un cadru legal al modului in care raspund penal minorii, uzand de prezumtii in functie de varsta persoanei – de acest cadru va tine cont in activitatea sa si orice avocat de drept penal:

• minorul cu varsta de pana la 14 ani: prezumtie absoluta de lipsa de discernamant;
• minorul de 14-16 ani: prezumție relativa a lipsei de discernamant care poate fi combatuta prin probe care sa demonstreze prezenta discernamantului;
• minori mai mari de 16 ani: prezumtie relativa a discernamantului.

Referatul de evaluare a minorului in cadrul serviciului de probatiune este o conditie pentru ca acesta sa poata fi tras la raspundere penal daca savarseste fapte prevazute de legea penala. Un astfel de referat vine in sprijinul instantei, pentru ca aceasta sa poata stabili cele mai potrivite masuri educative pentru minorul care a savarsit o infractiune.

Potrivit Art. 116, alin. 1 Cod Penal, „in vederea efectuarii evaluarii minorului, potrivit criteriilor prevazute in art. 74, instanta va solicita serviciului de probatiune intocmirea unui referat care va cuprinde si propuneri motivate referitoare la natura si durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum si la alte obligatii ce pot fi impuse acestuia de catre instanta”.

Avand in vedere cele spuse anterior, se poate concluziona ca politica penala actuala urmareste indreptarea comportamentelor minorilor, focusandu-se pe schimbarea mentalitatii acestora in bine. De astfel, afirmatia este sustinuta si de Art 114, alin 1, din Codul Penal: „Fata de minorul care, la data savarsirii infractiunii, avea varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani, se ia o masura educativa neprivativa de libertate.”

In practica juridica exista si exceptii, materializate in masuri educative privative de libertate. Este vorba despre centrul educativ sau centrul de detentie. Stabilirea este hotarata de instanta, in functie de ceea ce stipuleaza Art. 114, alin  2, lit a) si b):

• „a) daca a mai savarsit o infractiune, pentru care i s-a aplicat o masura educativa ce a fost executata ori a carei executare a inceput inainte de comiterea infractiunii pentru care este judecat;
• b) atunci cand pedeapsa prevazută de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de 7 ani sau mai mare ori detentiunea pe viata.”

Masurile educative neprivative de libertate prevazute de Codul Penal

Enumerandu-le in ordinea severitatii lor, acestea sunt:

• stagiul de formare civica: in cadrul acestei masuri minorul este obligat sa participe la un program desfasurat pe durata de pana la 4 luni, timp in care va trebui sa inteleaga consecinţele legale si sociale ale infractiunii pe care a savarsit-o si va trebui sa se responsabilizeze in ceea ce priveste comportamentul pe viitor. In cadrul acestui program, minorul va continua sa mearga la scoala sau, dupa caz, va putea sa continue programul profesional, aflandu-se sub coordonarea serviciului de probatiune;
• supravegherea: in cadrul acestei masuri minorul va fi controlat si indrumat in programul zilnic, intr-o perioada de doua pana la sase luni. Se va afla, de asemenea, sub coordonarea serviciului de probaţiune, care se va asigura ca minorul participa la cursurile scolare, sau la acelea de formare profesionala si ca nu va lua legatura cu terti care sa ii afecteze procesul de indreptare;
• consemnarea la sfarsit de saptamana: in cadrul acestei masuri minorul este obligat ca timp de 4-12 saptamani, sambata si duminica sa nu paraseasca locuinta – exceptia fiind data de programe ori activităţi pe care le-a impus instanta;
• asistarea zilnica: masura este stipulata de Art 120 din Codul penal care prevede „obligatia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probatiune, care contine orarul si conditiile de desfasurare a activitatilor, precum si interdictiile impuse minorului.”

Masurile educative privative de libertate prevazute de Codul Penal

In functie de severitatea condițiilor de executare, in discutie intra internarea într-un centru educativ, ori într-un centru de detenție:

Internarea într-un centru educativ poate sa fie dispusa pentru o perioada de 1-3 ani, intr-o institutie dedicata recuperarii minorilor. In timpul in care va fi internat in centrul educativ, minorul va fi integrat intr-un program de pregătire scolara si formare profesionala potrivit, in functie de aptitudinile pe care le are, si in programe de reintegrare sociala.

Pe de alta parte, masura de internare într-un centru de detentie este prevazuta in Art. 125, alin. 1, Cod penal, si „consta in internarea minorului intr-o institutie specializata in recuperarea minorilor, cu regim de paza si supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum si programe de pregatire scolară si formare profesionala potrivit aptitudinilor sale.” Minorul poate fi internat de regula pentru o perioada de 2-5 ani. Exista si exceptii, cand perioada este de 5 – 15 ani, aplicabile atunci cand pedeapsa prevazută legal pentru infractiunea respectiva este de 20 ani, mai mare sau detentiune pe viata.

In concluzie, dreptul penal roman prevede o serie de masuri punitive si de recuperare a minorului care a savarsit fapte penale, legiuitorul considerand atat discernamantul viciat de varsta frageda, cat si necesitatea de a raspunde penal acolo unde este cazul si sanctionarea corespunzatoare. Asistarea minorului de catre un avocat drept penal cu experienta asigura solutii juridice si procedurale adecvate cazului, precum si garantarea dreptului la aparare in cele mai bune conditii.